Imaginea transparentă prin care priveam era o imagine cu suflet de primăvară, înflorind, care s-a trezit dis-de-dimineață și foarte somnoroasă. De ce natura se trezește?, oare acesta e visul ei?, oare să-l fi visat iarna trecută?. Într`adevar unii copaci sunt stropiți deja cu muguri și haina iernii ce a îmbrăcat pământul, e pătată de soare. Vietățile își dau startul dezamorțelii lor, dansează și îmbrățișează soarele, încep toate a fi pretențioase....iar în neatenția lor, își pătează hainele cu soare. Natura își plânge zăpada, pământul îi absoarbe cu lăcomie lacrimile, iar noi ...suntem mirați...a venit primăvara.
Privește din nou....primăvara în urma ei presară bucurii, presară suflete vii, are și muguri, are și zile mai puțini senine, lacrimi în ochi, și o mare paleta de senzații...deoarece orice sfârșit de primăvară aduce vara...o imagine fără muguri, plină cu jocuri de aripi și miez de bucurii, ea își dorește doar să îngroape primăvara, deoarece ea avea doar umbrele minunilor ce le aducea ea.E mulțumită vara?, va aduce în zborul ei doar minunile primăverii îmbogațite?. Ce fel de educație are vara?, Oare primăvara a aflat că va fi alungată în viitor?...dar nu e nici o catastrofă naturală, acum e vara.Soarele s`a dezbracat complet, el iubește vara. Păsări pe cer, scormonesc acel albastru de vară, țipete vesele ale copiilor strigă acea toamnă întârziată. Ușor cu aripi, vara pleacă, lăsând în urma ei umbra primăverii și pe ea, lăsând chiar acele zile suspendate pe culmi de fericiri, imagini transparente, privite chiar pe geam, fărâmi de soare, rămân în urmă acum, dar vine toamna, o toamnă cu bucati de zile cenușii, cu o întrebare adresată verii..."Oare nu ai făcul la fel ca mine?, nu și tu ai alungat acel suflet, acea primavară?",cu noi idei fredonând pe buzele sale un cântec de frunze ce înfioară întreaga natură. Culorile timpului sunt mai decolorate acum, ploaia din ce în ce mai des scrijelește cu picuri transparenți pământul. Ooo toamnă....vei uită de vara...când îți va aparea iarna în cale, vei uita de acele nopți grii, acele frunze supărate, acele dimineți reci în care cuprindeai cu suflet de ceață pământul, dansând printre copaci. Daa toamnă chiar vei uita, vei uita de acel vest cu un răsărit somnoros, de acel învechit est cu acel apus modernizat și obosit după o zi tomnatică.
Frunzele ațipite, roadele copacilor plecate, ne îndrumă spre o iarna rapidă, care alungă toamna, și care da un aspect învinețit naturei. E frig acum, aceasta e dorința iernii s`aducă o zăpadă infigurată de tristețe, s`alunge totul..."ce suflet rău!, afară oare a`nghețat...?, să fie iarnă?, da... e sigur iarna, dar...te rugăm mai pleacă nu te`ai bronzat destul, te așteptăm la anu, nu ne amăgești pe noi, nu suntem pregătite, suntem chiar desculț,iar tu să vii și cu șosete în picioare?" și acum a ispravit 3 anotimpuri o iarnă grea și plină`n suflet de zăpadă. Si iarna?..., singură rămâne, nimănui nu îi pasă de sentimentele ei?...Oare cum rămâne cu sărbătorile,cu săniușul,cadourile și chiar cu frigul,cu cenușiul cerului și cu frunzele cuprinse de fiori de gheață?După atâta activitate din anotimpul
renașterii,poveștile spuse la gura sobei și chiar acel Crivăț care face orice drumeț întârziat să își dorească un cămin cald și o cană de ceai.
Oare iarna va plânge și ea dupa ceea ce a pierdut?...va fi si ea tristă din cauza bobocilor de trandafiri care au rămas înghețați așa ca pentru eternitate?...NU!!....iarna e rea!, ei rău nu-i pare, iar milă deloc n-are
